Selecționata Spaniei a ajuns în această seară la Cluj, acolo unde duminică va disputa o partidă amicală în compania României, pe Cluj Arena, de la 21:45.
Charterul cu care lotul campioanei europene s-a deplasat la Cluj Napoca a aterizat la ora 20.30. Spaniolii au cerut să nu fie filmați și fotografiați decât în locuri publice și le-au solicitat oficialilor aeroportului să urce în autocar direct de pe pista de aterizare, fără a mai trece prin terminal. Astfel, „vânătorii” de autografe au așteptat vedetele Spaniei la intrarea în hotelul unde este cazată delegația iberică. Aproximativ 50 de fani, majoritatea dintre ei dotați cu tricouri sau steaguri, ale naționalei Spaniei, Barcelona sau Real Madrid, au încercat să „fure” câte o semnătură de la jucători, la coborârea din autocar. Puțini au fost cei care au avut însă succes.
Selecționerul Vicente del Bosque va participa la conferința de presă premergătoare partidei amicale, sâmbătă, de la ora 18:45. Meciul dintre România și Spania va avea loc duminică, 27 martie, de la ora 21:45, pe Cluj Arena
Din lotul Spaniei nu mai face parte fundașul Sergio Ramos, care s-a întors la Madrid pentru a-și trata o accidentare în zona lombară. Starul lui Real Madrid a rezistat doar 45 de minute pe teren în amicalul cu Italia, scor 1-1, fiind schimbat la pauză.
De Gea: „Sper ca România să ne aducă și nouă noroc”
Intervievat în legătură cu meciul de duminică, portarul David De Gea a declarat că se așteaptă la o partidă atractivă pentru spectatori. Întrebat la ce se gândește când aude de România, portarul lui Manchester United, a precizat că își amintește de faptul că naționala feminină a Spaniei a obținut prima calificare din istorie la un campionat mondial (CM 2015), după o victorie obținută pe terenul României. Este vorba de o partidă disputată la Iași, pe 13 septembrie 2014, când ibericele s-au impus cu 2-0 după o dublă a Nataliei Pablos.
„Le transmit să urmărească jocul pentru că va fi o partidă foarte frumoasă, noi întotdeauna dăm totul pentru a câștiga! Va fi un meci atractiv. Sper să dominăm jocul, să avem posesia și să ne creăm multe ocazii de gol.
Va fi foarte greu să ne apărăm titlul. Nicio echipă nu a reușit să câștige Campionatul European de trei ori consecutiv… Vom avea o sarcină grea, e o provocare, dar una frumoasă. Avem speranțe mari. România e țara unde naționala noastră feminină s-a calificat prima dată în istorie la un Campionat Mondial și sperăm ca asta ne va purta și nouă noroc„, a declarat De Gea, citat de FRF.ro.
Lotul Spaniei pentru meciul cu România
Portari: Iker Casillas (FC Porto), Sergio Rico (FC Sevilla), David De Gea (Manchester United);
Fundași: Juanfran (Atletico Madrid), Mario Gaspar (Villarreal), Gerard Pique, Marc Bartra, Jordi Alba (toți FC Barcelona), Nacho (Real Madrid), Cesar Azpilicueta (Chelsea Londra);
Mijlocași: Sergi Roberto (ambii FC Barcelona), Mikel San Jose (Athletic Bilbao), Koke (Atletico Madrid), Cesc Fabregas (Chelsea Londra), Thiago Alcantara (Bayern Munchen), Isco (Real Madrid), Nolito (Celta Vigo);
Atacanți: Pedro Rodriguez (Chelsea Londra), Juan Mata (Manchester United), David Silva (Manchester City), Aritz Aduriz (Athletic Bilbao), Alvaro Morata (Juventus Torino), Paco Alcacer (FC Valencia)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER